Despre asumarea transformării lăuntrice

               Există o mare diferență între a trăi cu suferința, cu durere ( în resemnare)  și a înțelege ce ai de învățat din asta, între a simți repetiția unor tipare comportamentele și a le opri și vindeca. Rămânem adesea în conceptualizarea durerii, o acceptăm ca pe un stil de viață- inconștient desigur- sau o evităm, o reprimăm, așteptăm ca timpul sau vreun miracol exterior nouă să o facă să nu mai fie!Doar că ea dispare poate o vreme , dar apoi revine căci scopul este să traversezi acest proces al vieții , de confruntare cu Umbra, nu ca o răzbunare sau pedeapsă, ci pentru a înțelege, pentru a dezvolta empatie, compasiune, vindecare a acelui ceva din tine care declanșează și întreține durerea. Și lecția nu este durerea, ci iertarea, lecția este conștiința care se naște din acea experiență dureroasă. 

O realizare profundă schimbă dinamica psihicului nostru. În fața oricărei situații de viață avem de făcut o alegere. Purtăm furii reprimate fiecare dintre noi, avem răni care apasă și dictează inconștient aceleași reacții și la un moment dat se produce o conștientizare , vei înțelege de unde vine tiparul comportamental reactiv pentru că ai reușit să schimbi în înăuntrul tău, să așezi în tine armonia dintre minte- inimă-comportamant. Treci prin durere și dificultăți și alegi să devii și mai amar și mai plin de resentimente sau înțelegi și transformi o experiență dificilă în sursa de înțelepciune.

Ce înseamnă asta? Inima e plină de liniște, de iubirea ca stare de a fi , capabilă să oprească comportamentul repetitiv disfuncțional. Din spațiul acesta al încredințării ajungi să vezi ce din tine a dus la a trăi o situație și, mai ales, faci alegerea conștientă de a lucra cu tine din spațiul iubirii divine. Astfel te oprești din a da vina pe alții, pe exterior și ai un moment de trezire în care accepți că e despre tine, e depre alegeri trecute care te-au adus aici și că e ceva-n tine ce trebuie văzut, integrat, vindecat.

Un gând repetat devine o atitudine. O atitudine devine un comportament și un comportament repetat devine un tipar relațional disfuncțional.

Exemplu – gândesc mereu că celălalt e de vină, că nu mai pot , că mă enervează- și asta declanșează răutate-n manifestarea mea zilnică, emoții de respingere, furie, indignare care vor întreține gândurile și astfel, se consolidează un tipar comportamental disfuncțional de conflict pe care-l duc în relația cu celălalt și construiesc astfel o relație dificilă.

Este cazul a peste 90% de situații cu care ajung, în cabinetul psihologic, părinții de preadolescenți și adolescenți care acuză o relație dificilă cu copilul/copiii lor. Sunt multe convingeri profunde, frici, neîncrederi care au creat acel comportament și, de cel mai multe ori, nu ceva din copil trebuie schimbat/reparat ( oricum nu putem face asta direct!). Eu sunt ADULTUL în relație cu acesta, eu am măestria să vindec relația vindecând și aliniind înăuntrul meu dizarmoniile proprii. Este un proces de învățare ce se realizează diferit de la om la om, unii învățăm de multe ori prin consecințe directe - chiar dureroase și care ne obligă sa privim înăuntru, alții învațăm  prin reflecție, compasiune, iertare, conștientizare, prin alegerea de a  transforma ceva înăuntru, înainte ca viața să ne forțeze.

De 28 de ani lucrez în cabinet cu adolescenți, preadolescenți care manifestă frici, temeri, furii, convingeri care nu-s ale lor, ele sunt programe/tipare comportamentale transmise din generație-n generație. Refac, fără să știe, modele relaționale, repetă o anume dificultate pe care au trăit-o mai mulți din familia de origine. Desigur, formele de manifestare sunt și mai subtile, aparent foarte diferite de cea a strămoșilor, dar cu aceeași energie autodistructivă.

Ex 1- bunicul alcoolic, părinte/tată dependent de convingeri rigide/autoritate exercitată prin falsă putere în familie/fugă de emoțional/ dificultăți de menținere a unui loc de muncă, copil preocupat excesiv de tehnogie/dependent de device-uri/eșec școlar. Energie masculină blocată de convingerea neputinței, relații deficitare cu părintele de același sex, răni ascunse, reprimate, nevindecate.

Ex 2 – bunica victima abuzului de cuplu, programul muncii până la epuizare, părinte/ mamă cu relație de cuplu eșuată/divorț neintegrat/fiica promiscuitate sexuală/preocupare excesivă pentru relațiile cu băieții de la vărstă fragedă/minciună. Energie feminină rănită, traumă neprocesată, tipare relaționale disfuncționale, modele negative de iubire /relație de cuplu, programul neputinței mainifestării autentice de sine.

Ex 3 – bunic/ străbunic ce a murit la varstă tânără, părinte cu multă frică manifestată prin grijă excesivă, atitudine hiperprotectivă, coerciție, copil cu dezadaptare școlară, teamă de a vorbi în public, de a pleca la studii – iată o familie în care frica/neintegrarea fricii a fost transmisă de la strămoși. Astfel ai învățat să te protejezi din teama de a nu trăi respingere, pierdere, durere, ai învățat să dai înapoi, și la un moment dat apare cineva care spune gata! Și acest cineva este copilul/adolescentul care alege conștient să lucreze cu sine pentru a se despovăra, a elibera și a onora bagajele de frică ce nu-i aparțin.

Aud adesea – dar așa este familia mea, și nu pot să fac ceva! Minunat este să acceptăm că atunci când devii conștient de un tipar, ai posibilitatea de a-l opri, pentru că un ciclu se repeta doar cât este inconștient. Dacă este văzut clar, apare o alegere - poți lăsa ca povestea veche să continue sau poți alege să scrii povestea ta nouă, diferită. Nu se mai transmite această rană, se poate  vindeca ceea ce ai primit de la familie. Astfel schimbi direcția celor care vin după tine. Astfel renuți la măștile  care au tot fost puse, strat peste strat, peste răni, generații de-a rândul!

Iată de ce și programele mele către părinți sunt directive în acest sens. Ca părinte schimbi direcția încă din perioada copilăriei mici a copilului tău. Faci o altă alegere, faci tu munca cu tine, tiparul se oprește, se produce eliberarea durerii personale și, mai ales, întreruperea unui lanț vechi . Ierți! Iertarea nu este acceptarea abuzului, nici a spusului nu a fost nimic, că nu se întâmplă nimic, și nici să permiți cuiva să te rănească fizic, emoțional. Iertarea presupune să nu mai lași rana să controleze viața, să nu mai pastrezi resentimentul care te ține legat de trecut, să te oprești din a retrăi durerea/pierderea/nedreptatea/umilința prin care ai trecut deja o dată, atunci în trecut- tu sau alt membru al familiei tale.

Doar că schimbarea adevărată cere curaj. E mai ușor să alegem a sta-n cui, a lăsa lucurile să meargă de la sine  sau a le nega, decât să privim înăuntru. E mai ușor să spun Așa sunt eu! Nu e chiar așa grav! E problema lui! Ce pot să fac eu?, etc, decât să mă întreb de ce sunt aici? Ce pot să fac pentru a înțelege și a opri acest lanț? Cum să fac să știu cine sunt eu?Cum să fac să iau ce -mi face bine și să las deoparte tot ce mă ține pe loc? Cine sunt EU  acum? Noul EU este cel care iartă, înțelege, da drumul, iubește, care alege conștient.

Ca mama/ca părinte pui măști peste rana ta sângerăndă, considerând că astfel nu dai mai departe, că nu se vede , nu o vede copilul. Din păcate exact asta face ca rana să fie dată mai departe! Iată de ce ai nevoie de practică cu tine. Recomand părinților cu care lucrez un set de întrebări reflexive la final de zi - Ce am creat azi? Unde am reacționat din teamă ? De unde vine acest comportament al meu? Care este Muzica mea înfricoșătoare? Ce rană îl alimentează? Ce frică se afla-n spatele lui? Unde și cum am oferit iubire? Ce pot învăța din ce s-a întâmplat în relație cu fiul meu? Ce am înțeles ? Ce am iertat ieri / ce iert azi?

Practica este alegerea conștientă a iubirii, nu doar ca emoție, ci ca mod constant de a fi, de a alege răbdarea în locul furiei, compasiunea în locul judecății, înțelegerea în locul pedepsei. Și asta presupune să-ți asumi responsabilitatea ADULTULUI care ești, a comportamentelor proprii și, conștient, să faci alte alegeri, în relație cu tine și cu toți cei din viața ta.

Inveți să susții o familie conștientă, să consolidezi comportamentele suportive, autentic suportive, să treci de la reacție la alegere , de la frica la iubire. Căci acolo unde este frica ( ea fiind opusul iubirii ) iubirea  pălește.

Cu drag, spre folos !

Psih. LB