Exercițiu de reflecție 

03.07.2026

Sunt multe cuvinte/concepte de care fugim sau am învățat să nu ne uităm către ele, ba chiar să le negăm dacă nu ne convin, ori să le considerăm că sunt obișnuite, normale, firești- și mai ales ne obișnuim să le percepem ca fiind nederanjante și/sau fără intenție! Unul dintre aceste cuvinte este răutatea! La o primă analiza asupra comportamentelor noastre și ale celor din jurul nostru, apropiați sau mai îndepărtați, observăm, fără a avea multe cunoștințe de psihologie, comportamente repetate de răutate, fie ea și neintenționată și, clar, de foarte multe ori neconștientizată, dar, aproape de fiecare dată, vizibilă.

Răutatea este definită ca fiind o trăsătură negativă de caracter ce se manifestă prin înclinația (devenită alegere adesea) de a face rău, de a provoca suferință sau de a acționa cu rea-voință. Este lipsa bunei-intenții materializată-n acțiuni variate, în diverse forme, de la comportamente agresive deschise, până la ironii subtile sau acea formă de răutate gratuită, nejustificată, naivă dar foarte nocivă. Și pentru că este atât de vizibilă la nivel social și, mai ales, pentru că produce daune imediate pe termen scurt/mediu și lung foarte severe, există și un cadru legal de prevenție și intervenție asupra acestui comportament care, dacă este repetitiv sau intens, devine act infracțional.

Pentru a înțelege mai bine acest concept, am urmărit și desprins/identificat din cazuistica terapeutică  a ultimilor ani, câteva perspective psihologice asupra modului în care se manifestă și cum poate fi gestionată/abordată/ consumată răutatea:

  • Pentru fiecare dintre noi este important să fim în stare de prezență, să o vedem, să o identificăm, să o evităm dacă se poate, să alegem comportamente oneste, ferme, cu trasarea limitelor sănătoase și cu exprimarea deschisă a ceea ce simțim, fără a produce lezarea celuilalt, fără a crea stare de rău. Sunt cunoscute multe tipuri de răutate, cu nuanțe de manifestare fizică, verbală, nonverbală, și toate au consecințe imediate în trăiri disconfortante – stare de rău, oboseală, epuizare, tristețe, lipsa de empatie și frustrare, ostilitate, lipsa părerii de rău, răzbunare, umilință, invidie, vinovăție, irascibilitate, retragere, nedreptate, neputință, etc.
  • Adesea formele de răutate se manifestă ca bârfă, comentarii răutăcioase la adresa celuilalt, tachitări, tatonări, nemulțumiri verbalizate constant, intimidări, dispreț, neglijență ne/intenționată, manipulare, calomnie, injurii, acuzații nefondate , control și alte atitudini malițioase ( cele care se regăsesc și în comportamente de tip bullying/cyberbullying). De foarte multe ori răutatea ajunge să fie confundată cu simțul umorului, cu gluma nevinovată dar acidă, cu ironia, comparația nejustificată, competiția neloioală, abținerea din a oferi un feed-back pozitiv, în a face complimente, a aduce laude , mulțumiri, curajul de a spune orice găndești/crezi despre o situație și/sau o persoană, ba chiar  pare în ochii celorlalți o formă demonstrativă de inteligență ascuțită, dominatoare, se confundă cu abilitățile unui lider puternic ce te pune oricând la punct și care preia controlul cu prețul încălcării dreptului celuilalt la demnitate, respect, integritate.
  • Realitatea este că trăim zilnic răutăți!În comunicarea noastră cu cei din realitatea fizică dar și atât de mult în spațiul virtual, pe rețele de socializare, platforme și alte mijloace de interacțiune mediată de un ecran. Pe unele răutăți le tolerăm, le trecem mai ușor cu vederea, ne-am dezvoltat mecanisme de suportabilitate/rezistență/imunitate pentru că am fost expuși frecvent la această energie distructivă- mai ales acasă, în relație cu aparținatorii ( cu părinții  care vorbesc adesea urât, judecă, devin aspri, duri, coercitivi), cu cei față de care simțim teamă,  cei în fața cărora vrem să nu  se supere ( se poate să depindem de ei), dar și la job , în relație cu un coleg, cu superiorii. Și față de alte forme de răutate - cu cei pe care nu îi cunoaștem sau în spatele ecranelor și a unei identități false chiar - explodăm la primul impuls- atacăm sau fugim!
  • Toate formele (directe și indirecte, slabe sau intense) în care livrăm sau ne sunt livrate comportamentele răutăcioase vin însoțite /asezonate cu antipatie, subiectivism, cu lipsa zâmbetului, cu privitul direct în ochi, cu sfidare, cu acei ochi dați peste cap, cu încălcarea constantă a limitelor - acasă, la școală, în relația de cuplu, în comunicarea cu frații, cu prietenii.
  • Ni se întâmplă tuturor să manifestăm forme de răutate- involuntar sau voit. Suntem ființe umane, deținem și lumină și umbră, avem în noi polaritate ce se vrea acceptată. Dar comportamentul răutăcios se învață, repetat devine un tipar disfuncțional de a relaționa, a comunica pasiv-agresiv, devine acel mod subiectiv/interior de a percepe lumea cu mai puțină bună-voință/chiar cu rea- voință, cu nevoia de a evalua, a domina, a critica, a judeca, a compara, a spune tu cum stă treaba, a eticheta, a pune la zid pe cel din fața ta, a minimiza binele, a nega, a submina, a nu respecta, a blama, etc.
  • De cele mai multe ori răutatea are mecanisme psihologice fine, subtile, și absolut de fiecare dată vine din Umbra ființei umane. Persoanele care rănesc au o nevoie internă de dominare sau încearcă să-și mascheze propriile nesiguranțe și complexe, și-au dezvoltat stiluri de comunicare lipsite de respect, lipsite de acceptarea diferențelor, de integrare a polarităților.
  • Atitudinea de a manifesta forme de răutate, poate avea rădăcinile și-ntr-o predispozție temepramentală către irascibilitate, critică (la coleric), către ironie și sarcasm, evaluare/superioritate chiar (la flegmatic), către umor exagerat, superficialitate, bagatelizare ( la sangvinic), către abandonul discuțiilor dificile, victimizare, neputință iritantă (la melancolic) - însă, fiind o trăsătură de caracter, se invață prin experiențe reale de viață, prin internalizarea modelelor familiale, socio-culturale, prin absența corecției atitudinale și a muncii cu sine! Din păcate, dacă ai crescut cu critică, ignorare, sau ai crezut că primești iubire doar când "meriți", creierul învață că atenția înseamnă foarte puțin respect și foarte multă luptă. Și dacă cineva este drăguț și bun cu tine, ți se pare o dovadă de slăbiciune, că este "prea ușor" sau "prea bun ca să fie adevărat" și, inconștient, alegi ce ți-e familiar, nu ce e sănătos – adică rănești, comunicarea fiind pentru tine un câmp de bătălie. Și acesta este un mecanism psihologic universal valabil, nu se exclude nimeni de la acest proces uman.
  • Inainte de a manifesta comportament răutăcios este multă lipsă de respect față de tine și față de ceilalți. Și respectul este o altă trăsătură de caracter ce, indiferent de predispozițiile psihoenergiei nervoase temperamentale - se INVAȚĂ/ SE EDUCĂ/ SE EXERSEAZĂ.  Acesta e un prim pas ce repetat duce categoric la comportamente ce rănesc- când te manifești dintr-un spațiu al lipsei de respect, sau consideri că respectul se câștigă. Orice ființă umană merită respect, are dreptul de a fi respectat, are dreptul legitim de a nu i se incălca demnitatea, unicitatea.
  • Comportamentele răutăcioase au grade diferite de intensitate și se văd de la început într-o interacțiune interumană prin – minimizare a ceea ce ești, prin invadarea spațiului personal, criticarea constantă a oricărei decizii, judecata pentru aspecte naturale, firești, comparații nefondate ( "Ești prea slab, ai nasul mare, te-ai îngășat", "Nu-ți stă bine părul!", etc.), nu se ține cont de ceea ce contează pentru tine ("Ești prea sensibilă!, Te superi din orice! Glumeam!, Tu și ciudățeniile tale, Dar cine să te înțeleagă!, Asta vreau eu și nu stăm la discuții!" , etc ), dispreț mascat în râs sau remarca răutăcioasă despre tine, in public. Îți sunt testate limitele mici  la început, mai apoi îți sunt luate orice limite, ba chiar devii singurul responsabil de ceea ce experimentezi ( "Nu este așa! Asta vezi tu, asta vrei tu! Eu nu am ce să fac! E doar problema ta. Nu am provocat eu!! Nu ești capabil să fii ...sa faci...", etc), întârzie, anulează, vorbește peste tine, nu recunoaște nimic din ce a făcut sau nu a făcut. Și dacă nu zici nimic, testează mai mult data viitoare!
    Se întâmplă  ca autoritatea falsă, presupusa  putere, poziția socială superioară a celuilalt să -l transforme in tiran, abuzator, acuzator ( a se vedea relațiile profesor elev/ student,  medic/ pacient, director/ angajat,etc.). Si nimic nu justifică comportamentul!!
  • Adesea este și multă emoție pozitivă condiționată din partea celui care manifestă răutate - azi te ridică în slăvi, te caută, este chiar drăguț cu tine, mâine te ignoră ca pedeapsă, lipsește o vreme și revine când are nevoie de ceva, apoi pleacă fără nici o părere de rău. Nu cere scuze, dă mereu explicații pro-el și anti-tu: "Păi tu ai făcut ...... Tu mereu mă provoci." în loc de "Mi-a părut rău să....... Regret! Iartă-mă! Imi pare rău!"
  • De fiecare dată este cu multă oboseală din partea celui care primește energia aceasta. Pentru că lipsește intenția de a repara, de a îndrepta, de a emite și ceva bun și asta ajunge , se transmite la nivel subtil în starea celui care o incasează! Lipsa respectului iți ia energia.Poate de aceea la finalul unei conversații, a unei zile de muncă, a unei ore de curs la școală( ca profesor) , a unei pauze ( ca elev) - simți epuizare!
  • Și cum se face că - deși tu ești un om empat, blând, atent la conduita ta, tu ești cel care își cere scuze chiar când n-a greșit, tu ești mereu preocupat și disponibil să repari atmosfera, tu aduci argumente cu calm - interacționezi cu oameni care manifestă forme de răutate, lipsă de respect? Adevărul subtil este că niciunul nu are o problemă cu celălalt. Sunt greșeli/erori de manifestare, sunt trăsături de caracter construite pe un Sine rănit, divizat  pentru amândoi. Tu ai ales să rămâi când alții ar fi plecat după prima replică, ai oferit poate multă răbdare, calm, loialitate, respect. Ai oferit ( vorba românului- Am aruncat mărgăritare la porci!) și ce ai primit? Categoric o lecție, un context pentru a deveni prezent și conștient , a înțelege și a opri proiecția. Căci interacțiunea dintre un om predominat în eneria Binelui și un alt om predominat în energia răului, este ca un spectacol de teatru! Fiecare-și joacă Măștile! Tu spui ceva , celălalt aude altceva prin prisma propriilor valori, lentile/Măști prin care vede lumea și se vede pe sine. Este un mecanism de apărare, nu  neapărat "nesimțire". Sunt nevoi de organizare emoțională, comportamentală, nevoi de siguranță neîmplinite., nevoi de limite sănătoase și granițe ferme. Celălalt s-a învățat că dacă sare primul, nu mai este el cel rănit. Tu, empatul- nu poți repara trecutul acestuia, dar poți schimba cum se activează mecanismul interacțiunii între voi, poți alege ce rol joci în acest spectacol! Sau dacă schimbi decorul, piesa, protagoniștii!
  • Cel care rănește este  în rol de Acuzator pentru că astfel  devine  pe scena  interacțiunii  în rol de Victimă mai apoi , și atunci tu ești "Agresor" iar el nu mai trebuie să-și asume nimic. Creierul său alege durerea cunoscută- aceea de a sta cu nevoile sale emoționale neîmplinite, decât să se confrunte cu rușinea/vinovăția/regretul de "am greșit" și astfel să simtă nevoia de a ierta, a accepta, a integra, a repara. Iar tu ești provocat, limitele tale sunt întionse în a juca rolul de Agresor, sau de a răspunde în legitimă apărare- nu? Inconștient se testează limitele  fiecăruia, din aceeași frica de abandon, unul dorește domnație, devine cinic pentru a se convinge că astfel deține puterea, că este capabil, iar celălalt devine erou, dorește împăcare cu orice preț, reparație și cu prețul demnității sale, căci astfel deține puterea, își demonstraeză că este capabil . În copilărie ambii au învățat acasă că "o sugestie" = "comandă + supunere" = "mă faci incapabil". Și mai târziu se traduce tot ce vine din partea celui blând ca fiind slăbiciune ce este de cucerit, iar ce vine din partea celui aspru, dominator ca fiind atac ce trebuie apărat, agresiune ce trebuie înfruntată!
  • Un alt adevăr psihologic este acela că oamenii care manifestă forme de răutate repetată au dezvoltat un program mental al Nemulțumitului, al acelui Cănuță om sucit, Gică contra, un program/rol al Negativismului, al Detunătorului de vise și speranțe, al Umilitorului și al Batjocoritorului, etc - toate fiind mecanisme de apărare a propriilor răni, și orice ai face tu, oricum ai alege să te comporți, programul său va rula și nu se va schimba nimic în felul în care te percepe, căci el este în rol pe o scena a mecanismelor inconștiente  unde -și spune replicile pe pilot automat!
  • Ce poți să faci tu- cel care o încasezi, cel care te surpinzi adesea -n spectacolul acesta dramatic, fără să fi luat bilet? Mereu le spun celor cu care lucrez- Nu suntem perfecți, dar dacă eu aleg să să fiu impecabil cu mine, onest, sincer, politicos, disponibil spre a oferi energia bună și a primi energie bună- sunt șanse să nu ajung în sala de spectacol sau dacă ajung, să ies din scenă! Și asta presupune, adesea, să iei atitudine , să cureți spațiul tău relațional, să regândești trasee de comunicare, de interacțiune, să manifești complianță și reziliență, să alegi conștient să joci un alt rol în piesă, să pleci din spații unde nu există o astfel de reciprocitate sănătoasă. Căci nu stă în controlul nostru ceea ce face, gandește, simte celălalt, alegerile sale sunt doar în controlul său. Așa cum eu am control doar asupra mea, asupra dinamicii mele interioare, a gandurilor, emoțiilor, acțiunilor, deciziilor, alegerilor mele. Eu aleg ce rol joc!!Așadar- 

Recunoaște ce simți fără a-l răni pe celălalt. Fii onest cu tine și cu cel din partea căruia vine o formă de răutate. Verbalizează calm- "Nu-mi place tonul ăsta. Nu-mi place evaluarea ce vine de la tine acum. Nu ești evaluatorul meu. Vorbește frumos cu mine sau oprim discuția." Fără predică. Fără să demonstrezi că ai dreptate. Nu e despre cine are dreptate. E despre cine este prezent și conștient, e despre a alege rupererea ciclului de putere.

Rămâi, exersează conștient starea de prezență. Observă comportamentele, faptele! Cu siguranță este un suflet bun în fiecare om care rănește, există un potențial multiplu. Dar nu despre asta e vorba!! E despre cum mă tratează celălalt , e despre fapte, despre atitudini concrete zilnice . E mai puțin despre vorbe și nu e deloc despre ce poate, știe, deține celălat!Astfel, dacă balanța trage mereu în jos, nu mai ai de ce să rămâi, pleci. Există oricum un sistem al influențelor reciproce, și un minus cu un +/plus ,  dă minus!

Înveți să spui NU. Acesta este un răspuns complet. Nu trebuie să explici în nuștiu câte paragrafe de ce nu poți. "Nu pot" / "Nu-mi  doresc / "Nu accept așa, nu mi se potrivește!" e suficient. Oamenii care te respectă vor întreba "Ok, ce ți-ai dori?". Cei răutăcioși vor face scandal că nu ești suficient și vor pleca considerănd că tu ești vinovatul.

Caută, adu, menține "normalul" în viața ta. Petrece timp cu oameni care te respectă fără spectacol melodramatic. Colega calmă, prietena care întreabă de tine, terapeutul care te ghidează cu tact, profesorul tău de la școală, verișorul din străinătate care povestește frumos, cald, cu relaxare despre experiențele sale, grupul de fitnnes alături de care te înveselești, etc. Creierul învață: "A, așa se simte respectul. Nu doare. Nu rănește". După 3-4 luni de "normal sănătos", tipologia toxică o să ți se pară străină, nu "provocare" Asta este realitate științifică, este etică aplicată și psihologie practică!

Cu drag, spre folos!

psih LB

Share