Despre cum înveți să alchimizezi pierderea.

Conexiunea reală reciprocă cu un om pe care-l iubești, este reală!! Și nimeni nu-ți poate lua asta! Deschide ochii inimii care nu te mint!!Ascultă vocea interioară ce vine din suflet , fără îndoială. 

Mintea rațională caută mereu confortul controlului și justifică orice pentru a se retrage din ceea ce nu știe, nu mai știe sau nu a fost învățat  să trăiască! Conexiunea reală și autentică este înfricoșătoare pentru minte. Într-o astfel de legătură între suflete, se activează înăuntrul ființei tale zone interne ce nu pot fi controlate cu mintea lucidă, rațională. Și când trăirea asta e puternică și te ia pe nepregătite, calea ușoară, imediată este să pleci, să te retragi, să crezi că faci asta pentru că celălalt a făcut ceva prea mult  sau că este într-un anume fel ce ție nu-ți mai place , deși inima , trăirile tale te-au dus către acesta, cu și din iubire.

Ți s-a întâmplat oare? Părea conectat cu tine, cu lumea ta lăuntrică și, a plecat exact când te așteptai mai puțin?! Oare ai vorbit prea mult sau ai fost prea intens/ă? Oare nu ai fost de ajuns pentru a-l determina să rămână? La nivel profund, știi că ai atins acele părți la care celălalt  nu a dorit, nu a putut să se uite , nu avea exercițiul acesta? Dar dacă ai accepta că i-ai arătat cum e să fii iubit necondiționat, din acel spațiu al încrederii și al dăruirii de sine, fără slăbiciune, cu matură și asumată vulnerabilizare?  Poate că ai reactivat în celălalt o rană de abandon, teama de a fi respins , nesiguranța de a-și arăta vulnerabilitatea, neputința de a oferi  și a primi iubirea ? Află că  cel care pleacă alege să se retragă adesea , căci astfel scapă de ceva dinăuntrul său, nu de tine. Și despre asta nu ne spune, nu ne învață nimeni!! Și cred că fiecare dintre noi a fost, înainte de a fi lăsat, cel care a plecat. Din aceleași considerente!

Acesta este un mecanism inconștient al minții lucide de a reacționa, de a se proteja de propria Umbră, de a fugi de confruntarea cu emoțiile sale ascunse ani de zile sub măștile perfecte ale Eului social, profesional. Și e tare incomod să ne uităm așa la propriile alegeri!!

Zilnic în cabinetul psihologic se integrează astfel de UMBRE !Sunt copii care cred că părintele lor a plecat pentru că nu-i iubea, tineri care simt abandonul și trădarea retragerii în relație de iubire, pentru că nu-s suficient de buni, de frumoși, că nu-s îndeajuns  pentru  celălalt, dar și adulți care au rămas cu ochii-n soare, crezând că ei au greșit, că nu au noroc, că nu se pricep să fie pe placul celuilalt, etc.

Eu însămi am trait pierderi în fața cărora am căutat neîncetat să înțeleg  ce-mi lipsește, cum să fac să fie mai bine, cum să manifest deschis și direct ceea ce simt, astfel încât mesajul meu să ajungă la celălalt și să-l țină aproape. Am parcurs un drum lăuntric extrem de anevoios în a înțelege plecarea de lângă mine a celui mai important bărbat din viața unei fete - plecarea tatălui meu, căutat mai apoi, inconștient, în relațiile de iubire ! Mi-am trăit profund  și conștient durerea pierderilor , dorul,  m-am deschis către iubire cu vulnerabilitate și am învățat să mă ridic, de fiecare dată altfel. De aceea și abordez o astfel de tematică,  despre felul în care faci față unei pierderi, unei despărțiri, a unei dureri emoționale ce are rădăcini mult mai adânci și mult mai profunde decât plecarea celui iubit, decât fuga, răceala, distanțarea, abandonul în sine a celuilalt.

Ce faci când cineva pleacă brusc din viața ta ? De cele mai multe ori, te îndoiești de valoarea ta, crezi că e din vina ta , că ar fi trebuit să faci ceva diferit, poate să nu i arăți că l iubești, sau să faci și mai mult din ce ai făcut deja. Poate să nu te mai vulnerabilizezi și să fi încercat să controlezi ceea ce simți??poate .......poate.....

Psihologia practică ne arată, ne învață că de fiecare dată când tu sau celălalt pleacă brusc dintr-o relație în care s-au atins reciproc niveluri profunde ale conștiinței, nu e ceva greșit, nici defect! Nu este un răspuns la ce ai făcut sau nu ai făcut ..e despre ce a făcut celălalt cu ce ai declanșat în el. Căci, de cele mai multe ori, se pleacă , se fuge , se distanțează pentru a evita să se simtă , a se evita propriul disconfort .Cel care , deși a simțit și a împărtășit simțirea, luptă cu propriul suflet, fuge de neputința sa. E ceva ce nu se poate înțelege cu rațiunea , nu poate fi recunoscut cu judecata lucidă, nu poate fi simțit decât cu inima, cu încredințarea intuitivă că tu simți și simte și celălalt conexiunea, legătura profundă, dar că fiecare alege , poate alege diferit!

Plecarea este astfel calea ușoară de a-și recăpăta controlul lucid prin absență, tăcere, revenire la ce a fost înainte de trăirea aceea profundă, deși nimic nu mai este la fel ca înainte, pentru nici unul! Si da, mentalul rațional va veni cu multe justificări , se vor așeza straturi peste straturi de argumente cu privire la ce nu a mers,  de ce nu a mai putut rămâne, la câte piedici și riscuri ar fi fost dacă.... Ba chiar mentalul acestuia, rolurile sale construite cu migală , vor anula poate și ceea ce inima , sufletul, corpurile sale subtile a simțit!! Ba și ție o să-ți spună că nu ai simțit, că ți s-a părut, că ai creat un scenariu iluzoriu! Sunt acele situații disperate în care celălalt neagă că a simțit ceva, se dezice de orice amintire a ceea ce a fost real, aruncă întreaga responsabilitate pe umerii celui care rămâne și care-și recunoaște trăirea, cu vulnerabilitate, nu cu slăbiciune. Este incapacitatea celui care pleacă de a se preda inimii, este mecanismul inconștient de autoapărare emoțională, de care , desigur, nu-și dă seama atunci sau, chiar, nicicând. 

Și DA, este dreptul celuilalt, chiar și al Egoului său, să-și dorească liniștirea oferită de control și predictibil , liniștire ce se recapătă prin plecare, abandon, ignorare, închidere, încheiere. Doar că  Egoul nu vrea vindecare , ci are programe de supraviețuire bine învățate, și pentru a le proteja , persoana poate alege de multe ori să plece , să se închidă atunci când este provocată să simtă, să aprindă lumini în locuri din sine ascunse, stinse, apuse. Iubirea e calea sigură ce deschide uși ferecate, aprinde opaițe -n peșteri interioare demult uitate, neumblate. Și atunci, o iei la fugă!! Nu pentru că celălalt e defect, nici pentru că, dintr-odată, nu mai e pe placul tău, ci pentru că e prea mult de dus , se creează dezordine interioară și asta te destabilizează!

Iată de ce, dacă ai citit până aici- te provoc să privești cu ochii conștiinței, plecarea cuiva din viața ta. Ai rămas confuz, deziluzionat, când a plecat, dar totul are sens. Fiecare-și face munca cu sine, fiecare dintre cei 2 au de confruntat propriul zbucium interior, mai ales dacă împreună - fie și pentru câteva clipe, zile, luni, pentru o perioadă - au trăit starea a fi alături, de complementaritate și compatibilitate, de neînțeles Egoului rațional!

Tu, cel rămas, știi că a fost ceva profund, știi pur și simplu din SINELE tău că și celălalt a rezonat real ,că legătura a fost autentică, că i-ai atins sufletul, că a existat adevăr , că l-ai văzut și te-a văzut într-un fel transformator, unic, divin, profund. Ai văzut dincolo de persoană . Ai făcut asta cu iubire matură, reală, onestă, cu atenție, grijă, acceptare necondiționată, cu profunzime, cu toate corpurile tale- fizic, mental, emoțional, energetic, spiritual.

Și chiar de ai rămas cu îndoieli, confuzie, alegi să nu te mai ascunzi în rolul celui puternic , în marele adult matur, rațional, lucid, etic, moral, profesionist, etc. Alegi să nu duci minciuna mai departe- că se poate să ți se fi părut!  Știi că l-ai atins și te-a atins emoțional, că ai trăit starea autentică de vulnerabilizare sănătoasă. Simți că și asta l-a determinat pe celălalt să plece, a ales tăcerea pentru că nu a putut, nu a vrut, nu a ales să simtă , căci este acolo un mai vechi conflict interior care nu ține de tine! Și astfel, transformi energia pierderii în plenitudine, în iubire de sine, iertare, recunoștință. Simți că ceva nu este terminat. Simți că celălalt a trezit în tine conștientizarea și mai profundă și nu mai implori prezența  celui care a ales asta.  Înveți că durerea există, dar nu te mai definește. Inveți că iubirea autentică există, și o manifești fără condiționare, căci DA, un gest suprem de iubire este să-i dai voie să plece fără să mai cauți răspunsuri. Accepți, cu onoare, tot ceea ce simți. Accepți că-ți este dor, și este firesc să simți asta! 

Îi învăț pe copii  în activitatea terapeutică, să-și spună - Imi este dor, dar nu mă mai diminuez din dorința de a umple golul lăsat de tine tată, de tine mamă. Mă ridic diferit ,cu claritate și conștientizare, cu recunoștință pentru ceea ce a declanșat în mine  plecarea ta, pentru ceea ce am devenit eu fără tine aproape. 

Iar în relația de iubire , înveți să accepți că celălalt nu este pregătit , că  nu poate să susțină ceea ce simte, ceea ce ai declanșat în el, că nu te poate găsi în profunzimea pe care  manifești. Pleci mai departe pe drumul tău de individuație, cu claritate și eliberarea de iluzia că dacă fac mai mult sau dacă mă schimb într-un fel, celălalt va reveni. De cele mai multe ori, nu revine! Și, NU- nu poți trece peste asta! Poți doar să trăiești etapele pierderii, confruntându-te cu propria -ți umbră. Înveți să te ridici, cu mai multă iubire, reziliență, să te reîntregești, să fii cu tine, de partea ta, să faci și mai multă lumină-n tine.

Este foarte probabil că dacă cineva iubit cu care ai fost într-o legătură profundă, a plecat - să-i fi atins ceva extrem de profund înăuntrul său și nu e responsabilitatea ta pentru ce face el cu această trăire. Înveți să mergi mai departe, fără a fi ales de celălalt, căci tu  ai învățat să te alegi pe tine deja. Și pentru asta îi mulțumești. Tu esti oglindă pentru celălalt, dar nu ești terapeutul său. Fiecare este nevoie să-și facă munca cu sine! Nu știi dacă celălalt o face pe a sa, dar tu poți oricând să o faci pe a ta. Cu pași mici, cu intenții clare , conștiente , cu multă bunăvoință și iubire pentru tine, cu sinceritate față de inima ta care a simțit ceea ce mintea nu poate raționaliza. 

Cu recunoștință și iubire, celor care au ales să plece brusc din viața mea!

Cu recunoștință și iubire, spre folos celor care au împărtășit pierderilor lor în procesul terapeutic, permițându-mi să i susțin in procesul transformării de sine.

psih LB 

1.12.2025