Despre obiective terapeutice în consilierea parentală 

Care sunt obiectivele  în activitatea  teraputică cu părintele, în cabinetul psihologic? 

• Psihoeducație. Cand mergi la medic ți se spune adesea- tratamentul e jumătate din reușită, însănătoșire, iar  felul în care tu ții regim și te ajuți, este cealaltă jumătate!!

Iată cum și în terapie familială, părinții sunt 50% din schimbare, pentru că dacă în casă, acasă este război, rușine , deconectare, negare – fie ele și mascate- copilul va dezvolta comportamente dezadaptative, dependențe de tot felul. Părintele învață să treacă de la rolul de "polițist + salvator" în "coach + bază sigură de părinte prezent".

În activitatea directă cu părinții de preadolescenți înțelegem și percepem comportamentele copiilor ca fiind detectoare de fum, semnale că ceva e neatins de iubirea ta ca părinte, că nu este despre ceva moral, etic, social, că nu e doar un viciu/problemă ce trebuie reparată. Este și o alegere a ta de a fi părinte în stare de prezență conștientă. Părintele învață să ofere un mediu sigur, să ofere iubire, ajutor in gestionarea relațiilor, să îi arate copilului că e minunat sa ai emoții și să le exprimi precum este minunat să să ai curaj să explorezi!

Trece părintele de la acuzație și etichetare la acceptarea realității că al meu copil are nevoie de mine!

• Reglare emoțională - se scade reacția emoțională a părintelui la emoții ce devin copleșitoare și obturează capacitatea de a fi acolo pentru copil- panică, furie, frică, rușine, dezamăgire, frustrare, anxietate, tristețe, etc.

Invăț ca părinte că este despre mine această reacție, că e Muzica mea înfricoșătoare , și decât să urlu , învăț să mă liniștesc și preiau controlul cu blandețe- "Ok, se întamplă asta acum! vedem ce facem. Nu ești singur în asta."

• Exersarea tehnicilor de comunicare eficientă– Prin exercițiu repetat și conștient învăț să trec de la interogatoriu și/sau prelegeri obositoare în care nici eu nu cred cu adevărat- la dialog motivațional. Din "Câte rele ai făcut azi, ce ai mai făcut?De ce ? De cate ori să-ți tot repet?!" → "Ce a fost greu azi și te-a făcut să vrei asta, să te comporți astfel?"Ce a fost oare așa dificil de procesat sau de trăit de tine, de ai folosit minciuna/ agresivitatea/izolarea din nou?
• Identificarea de Limite sănătoase- Părintele este cel care este nevoie să pună limite, fără să distrugă relația. Aud adesea în cabinet – Relația cu copilul meu e varză! Din păcate credem că e responsabilitatea copilului să muncească să repare o relație care are nevoie de mine ca ADULT care știe, simte, poate, se împuternicește să repare cu iubire necondiționată, cu limite trasate cu blandețe și fermitate atunci cand este nevoie de limite! "Casa e fără nicotină. Dacă alegi să vapezi, consecința e X. Te iubesc și când greșești. sau - Cand vorbești cu sora ta sau cu orice alt copil- tonul este calm, fără nici un atac!!Dacă alegi să țipi sau să lovești voi lua măsuri de securitate pentru tine și celălalt copil.Te iubesc și-mi pasă de siguranța ta."
• Conștientizarea Rolurilor zilnice - Ne reamintim rolurile multe pe care noi ca adulți le manifestăm zilnic. Le delimităm și învățăm să nu mai fim și detectiv, judecător, sponsor, profesor, prieten. Renunț să-i mai controbăi prin cameră, să-i finanțez poftele, să-i țin predici zilnice, să-l scot adesea din încurcături și apoi să-i reproșez, etc. Învăț să fiu prezent, conectat cu mine și cu copilul meu, să-i citesc corect nevoile, să răman centrat și calm, setat pe reparație, cu optimism și CLAR OPRESC PROIECȚIA nemulțumirilor mele din rolul conjugal, familial, profesional, și îmi oblojesc propriile răni din sufletul meu de copil interior, etc.
• Modelarea/automodelarea atitudinală- Sunt preocupat de propria mea transformare în variantă mai bună. Adesea le cerem lor ceea ce noi nu putem fi, nu putem face, nu știm a manifesta noi înșine - adică lucrez cu mine, îmi fac munca mea de curățare interioară, sunt constant preocupat de sănătatea mea fizică, mentală, relațională. Devin model de coping fără adicții, fără toxicitate. Cer ajutor specializat dacă ceva nu e sănătos în viața mea.!!ÎI ARĂT copilului ȘI, MAI ALES, SIMT EU că pot regla altfel/funcțional o emoție, că pot îndrepta un comportament, că pot repara o relație, că pot integra o experiență de viață.
• Dezvoltarea abilităților de Colaborare - Devin colaborativ, fac alianță cu adolescentul, cu copilul meu – nicidecum război. Creez acel cadru de securitate și siguranță autentică, de rezonanță de la inimă la inimă, fără pic de judecată, cu onestă preocupare și totală acceptare, fiind astfel șanse ca el să vină către mine părinte, în loc să ascundă, să se ascundă, să mintă, să plece, să aleagă un alt refugiu. DECATASTROFIZEAZĂ tu, DEZAMORSEAZĂ TU ACUM BOMBA, SUPĂRAREA, PEDEAPSA!!! FOLOSEȘTE SIMȚUL UMORULUI, FII OPTIMIST/Ă, ia atitudine reparatorie ACUM!!Nu lăsa răceala emoțională, conflictul, reproșul, otrava gandurilor, a cuvintelor, a reacțiilor- să zidească ziduri între voi. EȘTI PĂRINTELE LUI!!!
• Grija față de sine - părinții își amintesc că mai au și alte griji, preocupări – că nu sunt 24/7 roomservice, din nevoia de control care e a ta , nu e alui!!Părinții trăiesc o formă de burnout parental!! Fă-ți timp de tine, pentru tine și partenerul de cuplu, pentru familia ta extinsă, pentru somn, hobbyurile tale, pentru prieteni. Lasă-i spațiu să exploreze, să învețe, să se descurce și singur, și mai ales, asigură-te că nu se simte mereu în vizorul tău. Aud adesea din partea copiilor- Mama e mereu cu pleoapa pe mine, are o LUPĂ!!
• Identificarea de Așteptări REALISTE – acceptăm că suntem perfectibili, că și noi și ei au nevoie de relativizare, de recadrare, de a accepta că învățăm și noi de la ei, că astfel știm să iubim necondiționat!! Că învățarea este confruntarea cu orice rezultat, că recăderile sunt parte din proces. SPUNE DA decat NU ! Ia o pauză să te liniștești, revino langă el , recunoaște cand nu mai poți- "Ok, reluăm mâine. Impreună!!!"

· Părintele acceptă că iertarea, iubirea, reziliența, complianța, recunoștința sunt valori ce guvernează relația cu copilul său!! Sunt destui în afara relației parentale, străini care il vor judeca, analiza, compara, alții nu-l vor plăcea, nici iubi poate, și nu e obligația lor să facă asta- dar doar tu ești mai marele lui, ești refugiul său. Inveți să iubești și mai ales să te asiguri că iubirea ta ajunge la el!! Părintele controlează mediul și relația, dar nu poate controla ființa copilului său...viața lui e doar a lui...alegerea e a lui, trăirea este a lui...ce poți să faci este să-l însoțești, ghidezi cu iubire necondiționată!Mereu!

Mulțumesc părinților ce deschid ușa cabinetului psihologic!

Psih LB