Despre tăcerea celui care ai vrea să-ți vorbească...
Alegem adesea tăcerea în locul dialogului deschis și cald, binevoitor, clarificator și menit sa ne apropie sufletele, chiar și atunci când încă mai este ceva de spus, de trăit, de oferit, de primit!
Când tăcem?? Când nu cunoaștem răspunsul la o întrebare , când nu știm rezolvarea unei probleme, nu înțelegem poate ce ni se spune, ori chiar alegem tăcerea ca formă de protest, revoltă, pedeapsă. Se tace pentru că ne simțim vinovați sau vrem sa ascundem ceva, nu ne putem asuma, nu știm cum să facem față confruntărilor, pentru că nu dorim a deranja sau poate vrem să evităm a spune ceva ce ar putea să rănească și mai tare. Tăcem și din dorința inconștientă de a deține controlul, de a avea un ultim cuvânt, de a-l determina astfel pe celălalt să spună mai multe decât vrea, etc.
Specialiștii vorbesc de multe forme subtile de a folosi tăcerea , conștient- dar - mai ales inconștient! Din această perspectivă, tăcerea este manifestarea Umbrei, este vocea nerostită care vorbește mai tare decât promisiunile puse-n cuvinte. Este mai puternică vocea asta decât orice răspuns ales cu luciditate și strategic folosit! Mai ales în relațiile de iubire , în relațiile semnificative din viața noastră.
Sunt și tăceri pedepsitoare, sfidătoare, umilitoare, protest, tăceri fade, imature, lipsite de sens și totuși atât de demotivante, dureroase.
Sunt și tăceri alese din politețe și reguli de conduită, tăceri cenzură și tăceri mormânt. Am întâlnit în activitatea terapeutică, dar am și manifestat eu însămi în relațiile din viața mea - tăcerea lipsă, vinovată, aprobatoare sau dezaprobatoare, tăcerea intelectuală, superioară, atotcunoscătoare, tăcerea indiferență sau cea plină de rușine. Toate sunt alte forme ascunse de răspuns și vorbire nerostită!
Indiferent de nuanța tăcerii, de mesajul ei ascuns- când celălalt tace , acesta a ales să nu fie cu tine, a ales să nu afle cum ești , a ales să nu vrea să se apropie, să nu dorească a clarifica, a se confrunta , a asculta, a însoți, a te însoți - fie și într-o separare, ruptură , plecare iminentă. A ales . Când celălalt te prețuiește, când iubește ființa ta, nu tace, se manifestă direct, cu deschidere - căci alege sa fie- n acțiune, proactiv. Când este în spațiul iubirii mature , își ascultă vocea inimii și dă glas impulsului , dorințelor, alege sa comunice din energia clarității mentale, emoționale. Nu suprimă ceva din ce simte ori gândește.
Omul, ființa umană este mișcată întotdeauna de inconștient și dacă se poate uita la spațiul dinăuntrul său de dincolo de tăcere, va vrea să vorbească, sa dialogheze , va răspunde, va clarifica, se va implica asumat în asta. Și dacă nu scrie, nu sună, nu te caută- înseamnă că nu vrea să și depășească teama, aroganța, orgoliul, lenea, pasivitatea, UMBRA! Tace pentru că nu ești prioritatea lui ...., oricâte alte justificări va găsi. Tace pentru că nu știe cum să-și vorbească cu sinceritate, sieși mai ales.
Și nu e vina ta că el tace și nici a lui nu este că alege să tacă. Fiecare face exact cât poate cu ce deține înăuntrul său. Alegerea este a fiecăruia și este de văzut cum reacționezi tu la tăcerea celui care, de fapt, ai vrea să- ți vorbească. Căci nu e despre ce a făcut acesta ci despre ce faci tu cu ce a declanșat în tine absența, tăcerea, plecarea acestuia.
Dacă tu nu mă alegi , eu mă aleg pe mine!!!! Acesta este mesajul subtil al tăcerii celui iubit. E timpul să mă întorc la mine, în mine și să mi ascult propriile tăceri, să-mi onorez solitudinea și liniștea!
Tu ce faci cu tăcerea din tine și cum reacționezi , cum gestionezi acest comportament al celor care au ales să plece- n tăcere?
Cu drag, spre reflectie,
psih LB