Despre lecțiile relațiilor care dor

Nu suntem învățați să vorbim despre lecțiile relațiilor care dor. Nici despre durerea simțită după o plecare. A noastră sau a celor din familia noastră.  Trăim adesea cu sentimentul că suntem defecți, că nu suntem buni, demni de iubirea celuilalt, că am fi putut face ceva , orice - doar să salvăm relația. Sau, rămânem în relații care nu ne cresc, din teama de a pleca, normalizând chiar lipsa iubirii, separarea, distanțarea dintre suflete. Zilnic aud astfel de povești în cabinetul psihologic. Citim și vedem în filme povești imposibile de iubire, auzim muzica presărată cu atâtea mesaje de tristețe, dor, neîmplinire, despre relații care aduc suferință, care lasă pustiu . Fiecare dintre noi a experimentat în forme diferite, relații care au durut, întâlniri care au săpat adânc înăuntrul ființei!

Indiferent de vârsta la care se trăiește separarea, despărțirea, plecarea – avalanșa emoțională există. În orice relație în care simți că trăiești iubirea, se învață, se crește, se vindecă! Căci ea, iubirea nu doare!!! Doare orice este în afara iubirii, doare ceea ce lasă plecarea sau distanțarea celui iubit, până se învață iubirea de sine și iubirea matură, recunoștința și iertarea ! Doare prezența umbrei ce se vrea a fi văzută!!

Fiecare dintre cei 2 s-a văzut pe sine în celălalt! Și-a văzut lumina și a iubit asta înmiit în celălalt, dar în egală măsură și-a văzut proiectată UMBRA. Și asta e mult mai mare decât este el, devine  adesea înfricoșătoare și o iei la fugă!

Azi e despre acele conexiuni despre care ți-e teamă poate să vorbești, e despre acele suflete care deși au plecat, continuă să fie în tine căci conțin parte din tine și tu ai lăsat urme profunde -n psihismul acestora. E despre acele întâlniri care-ți dau viața peste cap și o compun, pe axa ta existențială în cele 2 părți - viața ta până atunci și viața ta după ce s-a trăit iubirea, povestea, experiențele alături! E despre transformarea de SINE ce se produce încet și sigur în tine, dar și în celălalt, indiferent unde se află cei 2. Și indiferent de rolurile celor 2!

E despre recunoștința pe care se cuvine să o înveți dacă ai trăit o astfel de iubire. O iubire ce vine parcă de dincolo de timp, conține tot ceea ce tu știi că ești dar și toate câte nu știi că ești sau poți fi! Este conexiunea de suflet simțită profund reciproc o vreme, dar care apoi dispare, se retrage, pleacă, se întunecă sau devine UMBRĂ!!

O perspectivă diferită a separărilor- de orice fel- este aceea că cei 2 sunt oglinzi unul pentru altul și-n conexiunea dintre ei se activează întotdeauna  inconștientul, acea parte din psihismul uman  care nu este lucid . El nu lucrează cu logica, ci cu simboluri, cu lecții profunde, cu introspecții și analize invizibile  cu ochii minții conștiente, fiind un portal către sufletul propriu, către calea și menirea acestuia. 

Și astfel de experiențe nu sunt doar în cărți, filme, romanțe!! E mai ușor să credem că se idealizează, că e romantism ieftin, că oricum o astfel de despărțire, plecare, durere- trece, sau că asta se trăiește doar la adolescență, că e nevoie să închizi oblonul  și să trăiești ca și cum nu ai fi trăit  ce  sufletul și corpul, mintea și întreaga ta ființă știe că a trăit!!  Desigur, că poți alege asta! Și mulți facem mai degrabă astfel, e spre binele imediat al  supraviețuirii și al mersului înainte!! Realitatea este, însă, cu mult mai profundă și nicidecum limitată de aceste bariere perceptuale, prejudecăți, orgolii. Există un plan intuitiv, profund în toate experiențele vieții noastre interioare, relaționale, existențiale.

De aceea nu înțelegi  la început ce se întâmplă , de ce se întâmplă separarea, ce ai greșit poate sau dacă cineva a greșit. E nevoie de prezență conștientă să ajungi să înțelegi că nu e despre greșeală, ci despre integrare și evoluție de Sine. Suntem oglinzi a ceea ce lipsește în celălalt și acesta este oglinda lipsurilor din noi, și odată ce oglinda dispare, rămâne un spațiu gol, rămâne durere. O durere care nu poate fi înțeleasă, și nici nu dispare cu toate strategiile minții, cu toată priceperea de care poți da dovadă! Este durerea a ceea ce nu a fost integrat din tine însuți revelat , oglindit de celălalt! E un adevăr de care ai fost învățat să fugi, căci doare, te incapacitează, te slăbește, te face să pari slab în ochii celorlalți, etc. 

Ce altceva poți  să faci cu acest adevăr? Îl trăiești conștient și pui lumină pe acele aspecte din tine, le integrezi și înveți cine ești , cine ai devenit după întâlnirea, povestea trăită și mai ales, după plecare, separare, retragerea ta sau a celuilalt. Îți îmbrățișezi umbra, dai sens trăirilor tale, accepți ce ești și  înțelegi rolul fiecăruia în povestea celuilalt! Stai cu tine și umbra ta, ierți, onorezi, iubești! Rămâi cu tine o vreme,  înainte de a te arunca în vertijul altor relații, contexte, proiecte, roluri.

Înveți astfel să-ți trăiești cu iubire durerea, să-ți vezi umbrele, să-ți lingi rănile, să vindeci- pentru ca mai apoi  să te retragi și tu din legătură cu cel iubit plecat, alegi o retragere conștientă, fără dramă, senină, tăcută și fermă, plină de sens și înțelesuri. Accepți că iubirea nu se obține prin insistență și nici prin mască, fugă, cosmetizare ori ignorare...și da, adesea ea nu mai este reciprocă, sau chiar dacă e încă simțită - celălalt poate alege, are dreptul de a se retrage pentru a nu fi nevoit să se uite la bucățile dinăuntrul său cu care ar trebui să facă pace, dacă ar rămâne. Și astfel, când alegi conștient să trăiești lecția plecării sale, când alegi să-i permiți să plece, onorând ce ai trăit, știi /simți că este eternă iubirea asta, căci ea nu se termină  și nici  o plecare  nu rupe iubirea! Unul dintre cei 2 renunță poate din frică, imaturitate emoțională, orgoliu profund, Ego  rănit, tăcere, revoltă, neputință ...iar cel rămas alege să se transforme, alchimizând durerea în iubire eternă, înțelepciune și sens existențial. Fără a lăsa durerea să se transforme în suferință, regret, pizmă, resentimente ce i-ar crește umbra!  

Înțelegi că ceva esențial nu a fost încheiat poate ....și astfel cei 2 sunt lecții neînvățate unul pentru celălalt, devin simboluri ce se cer decriptate, asumate, integrate individual. Simbolurile nu se dizolvă cu timpul...e necesar fiecare să-și recunoască și să-și integreze această umbră, adevărul emoțional, întregul univers psihic care se schimbă-n procesul acesta post- separare. Alegi o  schimbare conștientă, sau - de cele mai multe ori- o schimbare strategică pur rațională, ca tehnică de apărare și supraviețuire, ca mecanism inconștient de continuare prin închiderea capitolului, reactiv- operațional. Pentru a putea face noi alegeri, pentru a-ți continua viața, munca, rolurile, îndatoririle,  dorințele!!Dar nu neapărat să treci într-o altă etapă de conștientizare a Sinelui! 

Doar că iubirea care a ajuns acolo unde nimeni nu a pătruns până atunci , iubirea care a spart carapacea minții , iubirea care ți-a atins sufletul,  iubirea care oferă și atunci când nu primește, iubirea care persistă și atunci când este tăcere  - este o formă de iubire divină! Este trăită pentru a trezi în tine părți ascunse ce se cer luminate, văzute, rafinate, vindecate. Înveți să mergi mai departe, fără resentimente, desăvârșindu-te , individualizându-te, unificându-te.

Și dacă a plecat  e și pentru că s-au iluminat răni vechi, s-au activat imagini și proiecții interioare pentru a vedea fiecare dintre cei 2 cât de departe erau de ei înșiși . Și dacă a plecat e pentru că ai fost poate mai mult decât a putut suporta sufletul său, psihismul său! Nu a plecat pentru că ai fost tu prea mult, ci pentru că el a fost prea puțin în a susține ce ai oferit, poate nepregătit încă să-și privească Umbra reflectată de tine . Fie că celălalt e un suflet iubit, partener/ă, fie că e poate părinte ce pleacă de lângă tine, copilul său!

Este un adevăr care nu a fost trăit până la capăt ..dar care transformă lumea ta lăuntrică, dinamica vieții relaționale, viața ta întreagă! Și DA, ești pregătit și încredințat să POȚI să fii ceea ce ești menit să fii, chiar dacă a plecat, chiar dacă ai lăsat să plece!!

Dă-i voie acestui adevăr să se arate ! Vorbește despre asta sufletului tău! Ascultă-L . Ascultă-ți sufletul care nu urlă, el șoptește , se arată în simboluri și mai ales în trăire!!! Învață să integrezi sănătos experiențe care au durut sau încă dor! Oprește programarea mentală ce -ți spune/strigă chiar -  că trece oricum!! Învață să transformi durerea în iubire de sine și de celălalt, în forma aceea a iubirii curate, pure, autentice, revelatoare! Atinge-ți inima și simte iubirea! Ea este acolo! Tu o conții oricum! 

Cu drag, spre reflecție- psih LB 

27.09.2025