Gânduri pentru părinți
Emoțiile copilului declanșează în părinte acel context în care, dacă nu a făcut liniște înăuntrul ființei sale, să retrăiască exact emoțiile proprii nerezolvate. Iată de ce, ca părinte, este absolut necesar să realizezi ce se întâmpla cu tine, în tine- si apoi să revii în prezent și să privești contextul actual, prin lentila copilului din viața ta. Să mă întreb – Oare cum îl face să se simtă comportamentul meu, gândul meu rostit sau nerostit, pe copilul meu? Cum se simte copilul în preajma mea? Dacă eu aș fi în locul lui, mi-ar plăcea, m-aș deschide, aș simți liniște și siguranță emoțională lângă o mama/un tată ca mine? Oare nu cumva emoția mea este pentru mine copleșitoare și astfel nu văd nevoia din spatele unui comportament al copilului meu?
Suntem activați emoțional de copilul nostru. Cea mai buna pregătire – n lucrul cu ceilalți este munca cu tine . Cea mai buna programă e să simți ce simt copiii, si doar așa este empatie si doar așa il poți ghida, alina, sprijini, doar așa poți trasa limite sănătoase fără ca el să perceapă că e pedepsit sau să fugă, să se îndepărteze de tine.Sau și mai disfuncțional- să creeze dependețe!
Eu părintele sunt MÂINI de siguranță pentru copilul meu. Si DA, aceste mâini sunt mai mari, dar asta nu înseamnă că devin dur, aspru, autoritar, că mă transform într-un profesor care sancționează coercitiv, nedrept adesea, fără a declanșa in copil autodisciplinarea. Mă pot supăra pe un comportament al copilului, dar citesc cu maturitate nevoia și aleg conștient să fiu acolo, alături de el!
Eu trasez și țin limite, cu blândețe. Copiii au nevoie de limite sănătoase pe care să le accepte pentru securitatea și siguranța lor, pregătindu-I astfel pentru a ști să facă alegeri, să se confrunte cu situații de viață care adesea sunt neprielnice, vitrege chiar.
Ii zic NU dacă situația o cere si-l ajut să facă față situatiei. Nu pentru a-l pedepsi, ci pentru a-l echilibra, organiza, însoți în dezvoltare- cu empatie, recunoscând ce simte, cu blândețe și fermitate. Adică NU e NU si copilul învață că acum e nevoie de asta, cu sens, că părintele e alături de el, și că el exersează atitudinea de a face față și unui refuz, a unei perioade ce creează disconfort. Nu e necesar să impun granite rigide, pedepse, să spun de mii de ori și să dau directive, pe care adesea le fac cu răutate, pentru a fi mai puternic!
Cel mai puternic instrument pe care-l avem este o relatie sigură dată și de LIMITA SĂNĂTOASĂ! Incurajându-le și motivația intrinsecă pentru explorare, curiozitatea pentru învățare, și motivația afectivă pozitivă pentru a solicita și a primi ajutorul ATUNCI când simt și au nevoie!
Nici un părinte nu este rău, dar acționează adesea din energia celui răutăcios sau a celui slab, neputincios, copleșit de dificultăți, încurcat în propriile emoții, ori devine absent când energia sa se duce in alta parte decât în relația cu copilul. Și o, DA, de câte ori nu ni se întâmplă asta!Să fim onești cu noi înșine!!
E doar nevoie să ne întrebăm- CE FAC EU ACUM? CE VÂRSTĂ PSIHOLOGICĂ AM? Să ne calibrăm cu energia Adultului din noi, să alegem repetarea momentelor de conștientizare și reflectare asupra dificultăților pe care oricum le avem în rol de părinte, dar și în viața noastră de zi cu zi, în toate rolurile.
Se cuvine să învățăm să tranzacționăm din energia Adultului...căci a fi părinte este un rol pe care unii nu l au in viața asta, dar în energia părintelui interior oricum intră. Avem roluri diferite în care ne pierdem și/sau rămânem blocați și astfel devenim absenți în altele.
Să folosim timpul acesta de sărbătoare si pentru a ne întoarce la noi in suflet, a îngriji și onora relația, oferind iertare autentică . Iar celor ce sunt lângă noi, sa le oferim conectare.
Cu drag, psih LB
CERCULSIGURANȚEI#Discuțiidin inimă#FNO#sesiunea 6