Iubirea ca o poezie a sufletului 

07.06.2026

Există o întâlnire care ți schimbă viața, pentru că declanșează-n tine o stare inconfundabilă, simți conexiunea cu sufletul celuilalt, simți INCREDEREA în viață, în tine de dincolo de chip, te simți acasă în tine. Celălalt prin tot ceea ce este, devine canal între tine si Dzeu ,căci se simte o experiență de credință și încredințare, încredere totala în viață, în invizibil, in necunoscutul de care ai fost învățat să te temi! Este starea aceea de primire față de ceea ce ți s-a spus mereu să pleci, să fugi, să negi pentru că este ireal, pentru că aduce durere, pentru că nu poate fi dovedit, păstrat, înțeles. Și pană nu simți , continui să faci asta! Fugi de emoții puternice, de concidențe sau vise ce par a fi neadevărate, de nesusținut!

Și când trăiești conștient conexiunea plină de semnificație cu un om pe care-l iubești autentic, matur și prezent, primești tot ceea ce nici tu pană atunci nu ai reușit să integrezi – primești în tine umbrele reprimate, egoul, răni, povestea-ți de viață!

Este acel ceva de dincolo de cuvinte și de logică , e acea rezonanță la nivel de suflet care poate la început seamănă cu un romantism idilic, ca cel declanșat de versul eminescian, dar se arată a fi, mai apoi, o întâlnire a umbrelor și a luminii ,o întâlnire a doua suflete care se recunosc și se acceptă în totalitate . Este iubirea conștientă în care simți libertatea de a fi cine ești! Este iubirea în care îl primești cu lumina și umbrele sale pe celălalt , cu privirea plina de grijă , cu ascultare atentă, cu tăcere confortabilă și constantă manifestare a afecțiunii. Trăiești tăceri încărcate de sens, experimentezi simțirea acelui gest simplu-n care celălalt îți tine mâna și nu mai e nimic de spus.

Înțelegi cu toată ființa ta că iubirea aceasta e oglinda propriului parcurs interior, înțelegi dimensiunea iubirii din tine, înțelegi și accepți capacitatea ta reală de a iubi.Într-o astfel de interacțiune profundă, te transformi, te regăsețti pe tine cel autentic prin activarea, trezirea, iluminarea unor părți lăuntrice reprimate, adormite, respinse.

O astfel de relație este menită, de cele mai multe ori, nu să rămână, căci menirea sa este să scoată la lumină ceea ce nu înțelegi despre tine, să te determine să crești către un nou nivel de conștiință, să te înțelepțești spre a accesa straturi autentice ale Sinelui tău, a depăși limitele egoului, condiționările minții, barierele sociale, rigorile morale chiar.

Iubirea asta cere maturitate psihologică , cere categoric o dispoziție pentru autoconfruntare și curajul de a iubi dincolo de ideal, așteptări, dorințe, roluri. Căci simți și poți să-l vezi pe celălalt așa cum tu nu ai fost văzut vreodată. Simți că ești demn/ă de o astfel de trăire, îți revendici dreptul legitim de a iubi astfel. Ai deschiderea, bunăvoința sinceră de a-i spune celuilalt - Ești minunat și când greșești. Te iubesc și accept, permit ființei tale să plece, dacă nu poate susține energia aceasta comună. Iți respect alegerea!

Da, se întâmplă ca acest proces, această călătorie în care cei doi s-au sprijinit în integrarea incompatibilităților – a raționalului și intuitivului, a puternicului și a fragilului , a masculinului și femininului, în care cei doi și-au primit copilul rănit și și-au invitat adultul rațional și sufletul , la dans în incertitudine - să declanșeze alegeri diferite, în funcție de capabilitatea individuală a fiecăruia de a transforma durerea-n înțelepciune, împotrivirile-n acceptare și temerile-n încredere. Între cei doi se produce o tranformare reactivă, ca și reacția chimică dintre două substanțe, adică ambele se transforma inevitabil, tăcut și copleșitor, separat sau împreună, dar cu un scop înalt. Căci cei doi se trezesc oricum.Unul poate mai conștient de acest proces decît celălat, însă trezirea, transformarea se produce oricum!

Iubirea susține transformarea , ajută să alchimizezi, să șlefuiești înăuntrul tău, și nu însemnă lipsa conflictelor , ci creșterea împreună, parcurgerea alături a dialogurilor dificile, înseamnă a rămâne când e mai ușor să pleci , înseamnă a înțelege că dacă pleci e o alegere ce are sens căci menirea ta sau a celuilalt a fost una și mai profundă. Căci aici este scopul, sensul, menirea acestei relații.

Validarea iubirii vine-n etape de vulnerabilitate, se confirmă atunci când celălalt îți vede partea rănită și alege să-ți fie alături, se confirmă când tu vezi partea lui rănită și alegi să-i dai drumul să plece, dacă el alege să nu rămână. Este simțirea și atingerea Luminii, a Frumosului, a Bunului din noul spațiu creat în relația aceasta, acel spatiu de dincolo de rațiune și emoție, este sacralitatea iubirii de care vorbesc părinții psihanalizei- C.Jung și S. Freud. Dar și Psihologia relațională, cercetările din Teoria IMAGO susțin vindecarea –n relația de iubire, acea iubire care ajută la organizarea lumii interioare , acea atingere, privire, ascultare, acele gănduri emise de pe frecvența acceptării și a iubirii cu sens, acel dialog oglindit spre a-l ajuta pe celălalt să parcurgă dificilul, toate sunt ritualuri de vindecare. Este un spațiu al afecțiunii conștient trăite dar și un canal de creștere individuală și împreună, în doi.

Nu este iluzie romantică cum poate am trăit în tinerețe sau ni s-a livrat peste tot în jurul nostru! Este autentică transformare ce te provoacă să crești, să cauți în tine, să rupi vechi tipare, să cauți versiunea ta întreagă. Cu seninătate, încredere, împlinire, cu pacea care liniștește sufletul, cu răbdare față de alegerile, față de rezultatele , plusurile și erorile tale.

Este relația care vine când ești pregătit să o trăiești, vine atunci când ai curajul, când știi, când deții abilitatea de a te duce în centrul psihicului tău, cu înțelepciunea tăcută ce izvorăște doar din interiorul ființei tale care se întregește iubind astfel, acum.

Iubirea din Sinele tău, din centrul vieții psihice nu este separată de viață reală, se exprimă în experiențe simple trăite cu conștiință și trezire, cu mai multă profunzime decât altădată, cu capacitatea de a te privi fără măști, fără filtre, fără regrete. Cu iertare și acceptare!

Trăiește în starea de prezență, simte-te și permite-ți un dialog onest cu părțile din tine. Iubirea are multe forme de manifestare, se arată-n chipuri și comportamente diferite în etape de viață diferite, în relații și simțiri variate, însă această iubire descrisă-n literatură, cantată-n ritm, desenată-n tablouri, pe pânze - este UNA. Recunoaște-o, traiește-o , ai încredere că va veni când ai nevoie de ea, la timpul ales de suflet întru înțelepțire.

Cu drag, spre reflecție tuturor celor care citesc și rezonează cu scrierile/gândurile/experiențele mele.

Psih LB

Share