Spațiul din care emit iubirea 

Între doi oameni, indiferent de natura /tipul relației, este nevoie de un spațiu cald pentru apropiere. Ca să se apropie celălalt, trebuie ca ceva din fiecare să se activeze, să se aprindă un beculeț emoțional. Suntem activați emoțional în orice relație interumană, emoția există permanent în noi, se mișcă și ajunge la celălalt, oricum - fie că-i vorbim, fie că nu, fie că suntem fizic aproape, fie ne aflăm la km distanță.

De foarte multe ori ne gândim și ne adresăm celuilalt, mai ales copilului nostru- din spațiul lăuntric al fricilor, al nesiguranțelor și al așteptărilor nerealiste, din anxietate și urgență, din lipsă. Chiar dacă nu-l rostim, energia gândului, adică emoțiile ce însoțesc acest gând, se duce automat la celălalt și, acesta va simți, fără sa conștientizeze de ce, presiune/tensiune/starea de prea plin/de a fugi sau stare de bine, apropiere. Dacă este presiune, ea duce la rezistență din partea celuilalt, care va alege - fără să se știe de ce, fără să vrea chiar- la retragere.

Și uite cum observăm ca părinți, că al nostru copil nu vine spre noi să comunice, să se deschidă, nu mai caută refugiul firesc pentru a se liniști, a se încărca emoțional deși fac tot ce pot să fie bine!Ce ne scapă este că el simte starea noastră, simte fără să o audă - acea muzica înfricoșătoare, acel blocaj interior al nostru pe care credem că putem să-l ingnorăm sau să-l păstrăm doar pentru noi. Și dacă eu gândesc cu și din forțare, cu mult atașament anxios, obsesiv, din regret sau neputință, ajunge la copil presiune, nu claritate. Simte că ceva nu e in regulă și se retrage.

Când gândurile ne sunt calme și vin din spațiul blând al acceptării de sine, al emoției naturale căreia- i dai voie sa fie, asta crează în celălalt deschidere, apropiere.E felul tău, ca adult, de a-i spune - * Îți văd vulnerabilitatea care nu e slăbiciune și nu-mi retrag iubirea, susținerea, apropierea. Răman alături.Văd, recunosc propriile mele frici pe care nu le mai proiectez asupra ta.*

Mai târziu copilul învață retragerea și în alte relații, ca mecanism de apărare, de control, de putere. Retragerea devine un atu ce-l ține departe de ceilalți!

Copilul este oglindă pentru noi. De multe ori noi înșine ne retragem fără a putea privi oglinda aceasta, mai ales când imaginea este incomodă pentru noi. Și atunci nu mai auzim sunetul cântecului lăuntric, al sufletului care iubește necondiționat, acum este acoperit de straturile groase cu responsabilitate, așteptare , orgoliu, răni nevindecate, tăcere.

La toate atelierele/ședințele individuale sau de grup, provoc părinții, adulții din rolul de părinte să-și adreseze întrebarea- Cand aud cântecul din mine? Ce îl bruiază, sau chiar îl pune pe mute?

A iubi conștient este o alegere. Realitatea celuilalt se prezintă fără filtre, vezi la copil nu doar ce te încântă, ci și ceea ce te provoacă. Înveți să te confrunți cu propriile măști, înveți să vezi zilnic cum contribui eu la relația cu copilul meu, cum sunt sau nu sunt emoțiile împărtășite, cum sunt conflictele rezolvate sau nu, dacă și cum este afecțiunea arătată.Traversezi împreună cu el orice situație. Alegi să vorbești sau să taci dacă asta menține conexiunea, traversezi cu prezență și sinceritate, nu trecem peste.....

Nu se poate trece peste...., ci eu , ADULTUL din această relație, conștientizez că nu tot ce am construit despre mine este adevărat, că sunt multe povești pe care mi le tot spun pentru a mă proteja de confruntarea cu Umbrele din mine. Tot ce ne irită sau ne sperie sau nu ne place la celalalt, la copil - ne conduce spre o înțelegere a noua înșine și la o transformare profundă, din iubirea necondiționată ce i-o purtăm.

Este acesta procesul firesc de a-i atinge sufletul, nu doar de a exersa tehnici de parenting și nici nu e doar despre arta strategiilor de comunicare, de autodisciplină, de trasare a limetelor și a granițelor sănătoase, este despre acea capacitatea de a atinge și a fi atins pe suflet, autentic fără armură.Și intr-un asemenea context relațional, copilul se arată autentic, fără garanții de acceptare din partea noastră. Și eu, părinte îi văd versiunea reală.

Dragă părinte- găsește-n tine cantecul Sinelui, fără judecată, găsește recunoaștere și validare în tine, vorbește-i , gandește, acționează cu stare de prezență și va veni spre tine! Sunt mai multe șanse să aleagă exprimarea, apropierea decat tăcerea, să aleagă curajul de a purta conversații dificile, decat îndepărtarea. Reține că nu putem selecta emoțiile pe care vrem sa le simțim. Emoțiile sunt firești! Blocarea emoțiilor dureroase ne face să blocăm și pe cele care ne fac să ne simțim bine, vii. Din frică de frică, de tristețe, neputință, se blochează și intimitatea, bucuria, recunoștința, senzația de a aparține sinelui divin. Învăță să vorbești despre ce simți fara să transformi în dramă . Invață copilul, din spațiul sincerității- sa spună mi e frica sau sunt nesigur sau am nevoie de tine, și ajută-l să accepte că toate acestea nu-l micșorează.

Ce să faci?Întreabă-te, reflectează constant - Ce există-n mine de crează asta acum?

• Ce auzi? Zgomotul muzicii înfricoțătoare sau liniștea sunetului inimii? 2.
• Oferă recunoaștere constantă în loc de evitare. Stare de prezență și alegere din spațiul cald al inimii unde este doar iubire.
• Poartă, inițiază conversații mici repetate, în loc de tăcere și retragere.
• Dăruiește manifestare firească de afecțiune în loc de a te reține.

Repetă –ți conștient faptul că al tău copil este o ființă completă cu propriile calități, defecte, direcții, visuri și propriul adevăr.

Repetă-i constant- *Te văd așa cum ești, nu așa cum am eu nevoie sa fii .Îți vreau binele chiar și atunci când asta mă provoacă. Răman aici nu că mi e teamă de ce simt, să nu te pierd sau să faci ceva greșit- ci pentru că recunosc valoarea a ceea ce ești.*

Relația cu copilul este una reflexivă , avem datoria legitimă de a ne vedea pe noi înșine părin ochii copilului. Să te vezi și să- ți pui întrebări, să cauți răspunsuri și să decizi să fii un părinte conștient. Nu perfect și nu doar convenabil, dar mai întreg, prezent, real, mai conștient , fără a te ascunde, fără a te pierde în rolul de părinte.

Accept că aduc în relație cu copilul meu, energia dinăuntrul meu, aduc în spațiul dintre mine și el, tot ce am construit înăuntrul meu .Și nu lupt împotriva curentului din mine, și nici nu mai aștept ca totul să fie mereu ușor, convenabil, confortabil, ci cu iubire, din spațiul clar, bland, ferm, limpede și structurat al înăuntrului meu- aleg disponibilitatea de a traversa ceea ce este dificil fără a abandona eu înaintea lui.

Iubește-l în fiecare zi cu extindere de conștiință, non-epuizant!! Altele te epuizează, nicidecum relația cu copilul!!

Iubește-l din completitudine, din spațiul întregului care ești!Astfel fi-vei stare de prezență mai mult, ști-vei să valorifici cat mai mult experiența de acum.Te reorganizezi permanent, și nu mai fugi de zgomotul din mintea ta.

Căci a-ți iubi copilul este mai mult decât sentiment, este prezență, sinceritate, disponibilitatea de a continua să-l alegi și să rămai în stare de a fi alături, din inimă, nu doar din minte!

Cu drag, spre folos copilului care am fost și Copilului care este înăuntrul meu. În liniște, cu iubire.

psih LB